cozi prăjite de motani,
urechiușe de guzgani,
tabouleh și falafel
din cotoii mai altfel,
porumbei la rotisor
cu un sos mai acrișor,
iarba mâței la pahar,
cu o frunză de mărar
și licori înmiresmate
pentru pise aristocrate,
vin umani și vin feline,
la ăst chef să se închine,
noul trend de fuziune,
apărut în Uniune,
e de-acum și-n România
și e plină farfuria
de mânjeli de sos și cremă
asta cam ca o emblemă
a vestitului chef Pisu
care-a uluit Parisu'
cu soteuri și rateuri,
folosește din plin E-uri,
eu i-aș da o mare stea,
Michelin, de care vrea,
cum a ridicat gulia
la rang mare-n România,
toți mâncăm gulii pane,
nici măcar nu știm de ce,
avem în grădini gulii
și-alte chestii fistichii,
toți motanii românași
sunt morți după papanași,
chiar și unii pisoiași,
pare-mi-se de prin Iași,
ar mânca cu mic cu mare,
dovlecei pane cu floare,
dar eu zic, umani, feline,
autori, poeți, în fine,
ascultați acum la mine,
mult și bun nu prea e bine.

da, ard gazul, sunt don Pisu,
după mine tot Parisu
plânge pe Pisu roșcatul,
am abandonat palatul
și retras la o vădană,
îmi dă adăpost și hrană,
belfer sunt și belferesc,
că-s din neamul motănesc,
șoarici aș putea să prind,
asta ca să mă destind,
dar de lene nu o fac,
toată ziulica zac,
de-aș avea o soțioară,
tinerică și sprințară,
să mă scoată, vezi, afară,
aș cânta și la ghitară,
dar am viața solitară,
iarnă, vară, primăvară,
de cu zori și până-n seară
singurel din cale-afară.
Eu sunt Pisu și sunt don,
să mai trag un pui de somn.


eu la bârnă sunt un as,
n-am căzut o dată-n nas,
prima la olimpiade,
de și mâțu-n coadă șade;
antrenorii mei motani,
fac cu  mine-atâția bani,
că au case, iahturi, jeturi,
mănâncă numai brânzeturi
fine, icre negre, trufe,
lor de mine li se rupe,
dacă mă extenuez,
mi-au propus să mă droghez,
performanța s-o mențin,
pentru mine e un chin,
la un campionat, pe bune,
sunt gimnasta de renume,
da-s cu nervii la pământ,
să mă credeți pe cuvânt,
bârnă, bare, sol sau capră,
niciun aparat nu-mi scapă,
flashuri, fani, trofee, aur,
curg ghirlandele de laur,
voi deschide-un club sportiv,
ies la pensie pe motiv
c-am acumulat mult stres
și-apoi cu-al meu palmares,
recrutez  pise dotate,
care trebuie-educate,
ba vreo două cluburi, poate,
cel puțin unu în State,
faimă, bani și sănătate,
trăiesc să le am pe toate.





când o cioară oarecare
își ia nasul la purtare
și ziua-n amiaza mare,
ia-n clonț coada unei mâțe,
dolofane și drăguțe,
care apă vrea să bea,
zii acum și dumneata,
dacă cioara nu e rea,
prost crescută și colțoasă,
pisicuța, vezi, o lasă,
o ignoră, miau, nu zice,
se prepară să aplice,
o indiferență rece,
poate ciorii îi va trece
pofta asta de hârjoană,
când cu ciocul plin de blană,
se va îneca, prostuța
și atuncea pisicuța
chiar o labă îi va da,
să se-nvețe minte, na.



zeii m-au înnobilat
cu un zâmbet delicat,
blana mea e ca hermina,
eu sunt Nina balerina,
albă, linsă și distinsă,
pasiunea mea-i aprinsă,
când pe scenă eu dansez,
ce frumos mă balansez,
toți aruncă flori, bezele,
pisele mai tinerele,
poze fac la kilogram,
pe feisbuc și instagram,
mă postează în tutu,
mi-am găsit și un matou,
un montan francez, din sud,
după mine e zălud,
vreau să merg la St. Tropez,
să mănânc doar canape,
musai cu saumon fume,
să plec într-o croazieră,
pe bătrâna Rivieră,
toată lumea să m-adore,
să ajung până-n Azore,
să seduc pisici minore
și un club de fani să am,
s-o țin într-un bairam,
aste vise eu visez,
de când zilnic mă droghez.

suntem niște pisanele,
tandre, blânde, frumușele,
n-avem nicio ocupație,
dar avem o înclinație
spre dormit pe canapele,
perne, coșuri, scăunele,
unde e mai cald și bine,
când cântăm la mandoline,
avem fani pe Instagram,
adorări la kilogram,
așteptăm o bursă-n China,
să studiem chiar medicina
naturistă, mi se pare,
buruieni și ierburi rare,
prafuri din căluți de mare,
rădăcini cumplit de-amare,
mai ceva ca la plafar,
veți primi sticluțe-n dar
într-un spot publicitar,
apărând noi câteștrele,
împletind cu niște-andrele,
un pulover călduros,
promovând mersul pe jos,
exerciții de tai chi
și faimoasele-alifii
provenind tocmai din China,
mult mai bune ca chinina
și vrem, ce mai tura-vura,
să studiem acupunctura,
când brevete vom obține,
vom fi cool, super, în fine.





băsmăluță, băsmăluță,
oare cine-i o drăguță?
sunt un pui de pisicuță,

delicată și blonduță
și-aș dori o feliuță
de salam sau slăninuță
și un tur în mașinuță,
o plimbare pe străduță
ca să nu cresc prea grăsuță.



sunt o pisă rotofeie,
despre mine-au scris condeie
luminate sau glumețe,
sunt de-a dreptu-o frumusețe,
blana mi-este mătăsoasă,
coada neagră și stufoasă,
ochii verzi, seducători,
cu priviri ce dau fiori
și emoții fel de fel,
când privesc un șoricel
și mai am, să știți, pe față,
o mândrețe de mustață,
fire fine, arcuite,
cu care îmi pot permite
să adulmec bunătăți,
provenind din străinătăți,
brânză Roquefort și creveți,
icre negre sau bureți,
mititei cu anason
și un praf de cardamon,
cum în orișice felină,
se ascunde o regină,
gusturile-i rafinate,
nu prea trec neobservate,
pictori mari și pictori mici,
au avut model pisici
tandre, leneșe,-alintate,
având rang de majestate,
când tronau în puf și-atlaz,
ținând lumea în extaz,
torcând dezinteresate,
de uiți de singurătate.



la fereastră stau acum
și privesc cum trec pe drum,
fel de fel de grăsunele
și mai mari și mititele,
în papuci, cu șort de baie,
mi se face părul claie,
încotro ai să apuci,
vezi obraznicele buci,
tot săltând și coborând,
toți motanii stau la rând
mersu-acesta i-a trezit
și s-au pus, azi, pe privit,
e de-acum un loc comun,
dintre toți ce trec pe drum,
ființa care-i mai divină
e, firește, o felină,
legănându-se agale,
când o vezi venind pe cale,
suplă, zveltă, elegantă
și de-a dreptul fascinantă,
gata să te bage-n boală,
fără nicio îndoială,
deci, ce-aș vrea să tot privesc
e doar neamul pisicesc,
mergând mândru pe cărare,
sper că nu-i cu supărare.


cu motanul meu cel gras,
ședeam seara la taifas,
tot privind de la fereastră,
marea calmă și albastră
nori teribili se adună,
de-o culoare ca de prună,
soarele la asfințit,
juri că-i un măr ceruit,
țipă-n zbor și pescărușii,
înfloriți sunt corcodușii
și noi pisu și cu pisa
într-un bungalow la Nisa,
n-avem nicio supărare,
găsim gratis de mâncare,
perne moi avem la geam
și vă spun, suntem de neam,
el un Russian blue, de clasă,
eu, o pisică de rasă,
nu se știe foarte bine,
poate Angora, în fine,
n-avem pui, nici dandanale
și nu suntem haimanale,
avem chiar și o tabletă,
ținem mult la etichetă,
eu ador brânza albastră
și uitatul pe fereastră,
el e fan ton în aspic,
mie-mi place doar un pic
și întreagă ziulica
el nu face mai nimica,
are-un apps pentru pisici
și pândește bibilici,
i-am spus, dragă, o pisică
e-nvățată chiar de mică,
să se lase dezmierdată
și să toarcă relaxată,
noi avem stăpâni galanți,
care-s cool și nonșalanți,
ne tratează cu respect,
nu uita acest aspect,
el îngână că-i de-acord,
bate vântul dinspre nord,
zi de lucru, sărbătoare,

noi doi la apus de soare.



iubi e cam negricios,
dar măcar nu-i puricos,
eu sunt blondă, el brunet,
l-am găsit pe internet,
dar să știți că e un domn,
vine seara sub balcon,
uneori cu o ghitară,
aud muzică pe-afară
și apar ca o Julietă,
în fustiță și jachetă,
sunt o scumpă, sunt o dulce,
iubi după mine plânge,
că prea îl țin la distanță,
într-o singură instanță,
când am coborât din turn,
hei, un episod nocturn,
l-am lăsat ca o nătângă,
să-mi pupe urechea stângă
și de-atunci tot cântă-ntr-una,
că-mi dă soarele și luna,
dar eu, nu și nu, eu vreau,
doar un singur, tandru miau,
să mă ia cu cununie
și cu cont la pescărie,
alt cont la măcelărie
și-uite-așa-ntr-o veselie
beau lăptic din farfurie
și-l iubesc la nebunie,
nu fac vreo năzdrăvănie
până la ceremonie.



șepci, căciuli, berete,
noi suntem cochete,
staruri și vedete,
cântăm la banchete,
nu avem secrete
și suntem discrete,
venim la pachete,
recităm cuplete,
nu purtăm șosete,
nu citim gazete
și facem pamflete,
facem piruete
și ne lăsăm plete,
scriem menuete,
chiar și desuete
și ne place jazzul
și un carcalete. 



e-o idee super cool,
să zbori pân la Istanbul
și-n bazar să bei cafea
și mănânci o baclava
și batoane cu susan,
să cunoști un bei motan,
să-ți citească un roman,
despre  legi de Ramazan
și să bei ceai după ceai,
dar și bragă cu un pai,
să te cheme Pufi Pis
și să nu fie doar vis.