Salutare, eu sunt pisa,
care-și zice Mona Lisa,
Leonardo,-al meu vecin,
are un talent divin
și pe mine m-a pictat,
soțul meu a obiectat,
că puteam fi mai slabuță,
cu o față mai finuță,
dar maestru-a zis, Giocondo,
știu că nu e din Macondo,
dar e fată de la țară,
chiar când era domnișoară,
era un pic mai plinuță,
nu e-o biată pisicuță.
- Bine, bine, dar de ce,
are-n cap urechile?
-Precum vezi, sunt un artist,
ce pictează realist
și-am făcut-o să arate
că posedă sănătate,
vede, aude și miroase,
liniile sunt generoase,
-E ceva ce nu suport,
e-mbrăcată ca la mort.
-Moda spaniolă face,
ca o damă să se-mbrace,
sobru, elegant și trist,
îți spun eu ce sunt artist,
credincioasă și devotă,
soața ta nu-i vreo cocotă,
îmbrăcată ca la bâlci,
ce mai, eu muncesc pe brânci,
să pictez o doamna mare,
nu o damă oarecare
și cum văd mi-aduci acuze,
că e grasă, n-are buze,
ba că-i tristă, ba că-i rece,
pe Da Vinci nu-l întrece
nimeni în toată Florența,
tu-mi dispuți și competența
și talentul minunat,
când va trage-un mieunat,
din tablou să te vestească,
de noblețea pisicească,
tu să știi, Gioconda ta,
în istorie va intra.
care-și zice Mona Lisa,
Leonardo,-al meu vecin,
are un talent divin
și pe mine m-a pictat,
soțul meu a obiectat,
că puteam fi mai slabuță,
cu o față mai finuță,
dar maestru-a zis, Giocondo,
știu că nu e din Macondo,
dar e fată de la țară,
chiar când era domnișoară,
era un pic mai plinuță,
nu e-o biată pisicuță.
- Bine, bine, dar de ce,
are-n cap urechile?
-Precum vezi, sunt un artist,
ce pictează realist
și-am făcut-o să arate
că posedă sănătate,
vede, aude și miroase,
liniile sunt generoase,
-E ceva ce nu suport,
e-mbrăcată ca la mort.
-Moda spaniolă face,
ca o damă să se-mbrace,
sobru, elegant și trist,
îți spun eu ce sunt artist,
credincioasă și devotă,
soața ta nu-i vreo cocotă,
îmbrăcată ca la bâlci,
ce mai, eu muncesc pe brânci,
să pictez o doamna mare,
nu o damă oarecare
și cum văd mi-aduci acuze,
că e grasă, n-are buze,
ba că-i tristă, ba că-i rece,
pe Da Vinci nu-l întrece
nimeni în toată Florența,
tu-mi dispuți și competența
și talentul minunat,
când va trage-un mieunat,
din tablou să te vestească,
de noblețea pisicească,
tu să știi, Gioconda ta,
în istorie va intra.

No comments:
Post a Comment