trei feline cu buline

Ca-n tabloul lui Renoir,
mi-am găsit un marinar,
bea absint și e pârlit,
dar eu m-am îndrăgostit;
sunt o damă, o burgheză,
cam în genul siameză,
iar el blond, puțin roșcat,
să-l iubesc nu e păcat,
chiar de-i lefter, veșnic beat,
e-o mândrețe de bărbat.
Vreau cu el să mă mărit,
chit că nu e pricopsit,
dar se supără maman,
să mă prindă c-un golan,
papa este rentier,
speră să iau un boier,
industriaș sau diplomat,
nu unul ce-i agramat,
dar iubirea, nu-i așa,
face tot ce știe ea,
nu se uită, nu alege,
n-are clasă, n-are lege,
el, la fel, e-amorezat,
suferă ca un turbat,
eu tot plâng și tot oftez,
vreau mai nou să emigrez,
să fugim așa în lume,
să ne piardă toți de urme,
undeva prin Martinica,
el bibicul, eu bibica,
pe-o plantație de cafea,
nu ne știe nimenea.